Cadouri, bradul, decorațiuni, vacanța copiilor, vizite peste vizite, să fim serioși, avem de toate numai timp pentru gătit nu prea! Dacă spiridușii Moșului te ajută și poți alege orice rețetă ai salvat la favorite, minunat! Dacă, totuși, timp prea mult de stat în bucătărie nu este, atunci inspiră-te din meniul de aici. Unele rețete sunt rapide, altele stau liniștite în cuptor unde nevoie de tine n-au, iar unele sunt pur și simplu ceva ce vă aduce noi tradiții de Crăciun.
Aperitivele

Începem cu aperitivele? Începem! Câteva criterii după care noi le-am ales: să fie gata rapid, să poată fi făcute chiar și cu câteva zile bune înainte și păstrate la frigider, să fie delicioase și ușor de consumat atât de micii, cât și de marii gurmanzi. Pentru platouri făcute acasă, pastrama aceasta poate fi gata din timp, apoi doar o feliezi și o așezi lângă salam. Numai bine, din ce vă rămâne, a doua zi micul dejun e asigurat.
Ca să fie masa colorată și aperitivele gata cu o zi, două înainte, scoate blenderul și pregătește creme de tot felul: un pate roz, un hummus portocaliu, un pate care poate fi și congelat după și unul verde Grinch.
Ce să mai punem pe platouri? Simplu! Prune și prosciutto, chec cu brânzeturi sau unul cu ciuperci, biluțe de caș colorate, mini croissante din lipie sau, bineînțeles, salată boeuf, dar făcută la unison cu o supă cu găluște.
Felul principal
La felul principal, optăm pentru: ușor de gătit într-o tavă mare înainte, pe care apoi o încălzești pur și simplu la cuptor, gătite într-un mod în care să nu fie nevoie să intervii tu și potrivite pentru Soțus Carnivorus, că săracul visează în perioada aceasta numai cârnați (cu toții, de altfel).
Acest pulled pork stă singur și jumătate de zi la cuptor, iar rezultatul te va face să te întrebi dacă data viitoare alegi o bucată mai mare, ca și în cazul unei fripturi mai clasice. Sunteți fani pui? Atunci fă-l întreg la cuptor și tot acolo în încălzești, după această rețetă a bunicii. Curcanul, la fel și el, într-o rețetă simplă, dar care nu îți cere atenție cum face urmașul. Condimentele aduc succesul pentru friptura de vită sau caserolele care au făcut furori pe grupul familiei.
Garnitura trebuie să fie simplu de făcut și de încălzit pentru masa de sărbătoare, așa că facem fie o tavă întreagă cu gratin de cartofi și dovleac, fie piureuri de tot felul – morcovi cu linte, cartofi și sos de ciuperci, de mazăre sau conopidă.
Desert
Dacă nu cozonac plin de umplutură pe masă, atunci ceva fără aluat și timpi de dospit, gătit înainte și răbdător la frigider până vin invitații. Aici selecția a fost mai dificilă pentru că… le-am fi ales pe toate!
Începem cu ceva care nu are nicio treabă cu sărbătorile, dar o poți pregăti înainte, apoi lăsa pur și simplu la cuptor să se încălzească, presară zahăr pudră, apoi așază pe mijlocul mesei. Ce e? Să-l numim tort întins de clătite glazurate. Merge parcă și o panna cotta care își așteaptă rândul răbdătoare în frigider sau poate nuci aromate care să vă fie gustare la final?
Dacă ai timp de un cozonac plin de umplutură sau unul colorat, super! Totuși, știi ceva? Cine a spus că desertul are nevoie de mult timp? Taie un ananas, lasă-l să se caramelizeze la cuptor și gata!
O idee în plus

Alege un ingredient și transformă-l în de toate pentru toți. Spre exemplu, iei un dovleac plăcintar, îl fierbi. O parte se face hummus, una se transformă într-o garnitură dulceagă pentru fripturi, o salată delicioasă și ultima un chec delicios fără lapte. Lasă Crăciunul! La voi e festivalul dovleacului anul acesta!
Același truc poate fi folosit și pentru aluaturi. Dintr-un singur aluat minune ies și rulouri cu spanac pentru aperitive și rulouri cu scorțișoară pentru desert, pe care le poți numi cozorulouri ca să rămânem în spiritul sărbătorilor.
Sărbătorile sunt pline, mesele la fel, dar asta nu înseamnă că noi trebuie să stăm legați de bucătărie. Dacă am face asta, cine ar mai admira ore în șir luminițele din brad?!
Bucuroasă de orice masă bună și rapidă,
Echipa Rețetaria