Misiunea noastră principală este să construim o bază de date atotcuprinzătoare dedicată părinților. Cum facem acest lucru? Cu ajutorul părinților din comunitatea noastră identificăm etapele prin care creșterea unui copil ne poartă, apoi elaborăm în parteneriat cu experți în domeniu soluții în forma cărților, a ghidurilor sau a cursurilor video.

Mai simplu spus, punem toate sfaturile pe care experiența și știința ni le dau în pagini sau în videoclipuri gata să răspundă tuturor întrebărilor pe care un părinte le are.

Totuși, vrem mai mult de atât.

Prin activitatea noastră sperăm să transformăm lumea parentingului într-un #parentsinc simplu, eficient și distractiv. Generații la rând parentingul a fost fie stresant, fie copleșitor, fie încărcat cu țipete și emoții negative. Vrem să rupem acest ciclu până în momentul în care ai noștri copii vor deveni părinți.

Sperăm că, până atunci, informațiile revelatoare de acum vor deveni fapte binecunoscute de oricine. Sperăm că, până atunci, nevoia de a judeca părintele de lângă tine se va transforma în nevoia de a-l susține și a-l ajuta. Sperăm că, până atunci, nu va mai fi nevoie precizăm „cu blândețe” sau „cu respect”, ci că vom reuși să transformăm totul într-un parentsinc natural.

A! Încă un lucru. Plănuim să ne distrăm al naibii de bine în timp ce realizăm toate acestea.

 

Câteva lucruri despre noi:

  • suntem întotdeauna în căutare de oameni noi în echipă, așa că, dacă misiunea noastră te-a făcut să îți dorești să faci parte din această comunitate, accesează următorul formular și povestește-ne despre tine – link formular;
  • ne dorim ca informația să ajungă la cât mai mulți părinți, așa că am implementat un program cu ajutorul căruia oferim gratuit acces la produsele noastre celor care nu își permit costul acestora. Dacă te afli în această situație, tot ce trebuie să faci este să ne scrii la [email protected];
  • am pornit la drum cu gândul că vom face #DiversificareDistractivă și am realizat că aceleași principii în care noi credem aici se aplică de fapt în orice aspect al vieții de părinte. Le scriem mai jos și sperăm să te inspire și pe tine așa cum ne inspiră pe noi.
 
 

Principiile noastre:

  1. Viața de părinte nu este despre autodiversificare sau diversificare clasică, despre vârsta perfectă pentru începerea grădiniței sau despre cuvintele ideale într-o conversație. Viața de părinte este doar despre a te bucura de timpul petrecut alături de urmașul tău.
  2. Cel mai important lucru pe care îl poți aduce în educația copilului tău este propria ta educație.
  3. Față de ceilalți părinți să fii plin de compasiune și înțelegere. Tu ești într-adevăr cel mai bun părinte, dar doar pentru urmașul tău. 

 

        Dacă vrei să ne auzim, ne poți scrie oricând un email la [email protected] sau un mesaj pe WhatsApp și Telegram la numărul de telefon 0756 38 38 95.