Spiridușii-s în vacanță! Toate comenzile plasate începând cu 18.12 vor fi livrate după Crăciun. Sărbători fericite!
Preîncălzește aparatul de waffle.
Curăță mărul și para, apoi dă-le pe răzătoarea fină.
Într-un bol mare, bate ouăle până devin ușor spumoase, apoi adaugă kefirul, vanilia și scorțișoara, amestecând bine.
Încorporează făina integrală, făina de cocos și praful de copt, amestecând până la omogenizare.
Adaugă mărul și para date pe răzătoare, împreună cu nuca măcinată și amestecă.
Toarnă compoziția în aparatul de waffle.
Coace waffles până devin aurii și crocante la exterior (aproximativ 4-5 minute, în funcție de aparat). Această compoziție poate fi gătită și în tigaie. Un aluat mai gros (cu mai multă făină de cocos) este potrivit pentru pancakes groase, iar un aluat diluat cu puțin lapte se va transforma în clătite.
Servește-le calde, pudrate cu pulbere de curmale.
Păstrează în cămara ta o varietate de tipuri de făină. Chiar dacă preparatele au nevoie și de făină albă pentru o consistență reușită, poți înlocui până la jumătate din această cantitate cu: făină de cocos, făină de năut, făină de soia, făină din ovăz, de hrișcă sau făină de migdale.