Găsești mai jos varianta avocățească a termenilor și condițiilor. Pentru că nu are nimeni chef să o citească scrisă așa, îți lăsăm aici cele mai importante informații:
- Dă share, menționează-ne unde vrei, comunică mai departe ideile noastre, dar specifică întotdeauna sursa. La fel cum nu ai sări gardul unei proprietăți private, tot așa ne așteptăm să respecți limitele proprietății noastre intelectuale. Îți place? Admiră, spune-le și prietenilor, dar te rugăm, nu sări gardul. Vrei să folosești proprietatea noastră intelectuală în scop comercial? Scrie-ne și îți deschidem ușa. Din nou, nu sări gardul.
- Lucrăm doar cu oameni în care avem încredere, specialiști pe care îi respectăm. Totuși, ține cont de faptul că informațiile de aici nu pot înlocui un consult de specialitate, iar sfaturile noastre nu pot fi considerate profesionale. Extraordinare, utile, o revelație, da, dar nu profesionale, pentru că aceasta este o companie care se adresează unui grup mare de oameni, nu un specialist aflat într-o consultație cu o singură persoană.
- Deși scopul nostru este furnizarea soluțiilor care chiar funcționează, evident că nu putem oferi această garanție. E ca în reclama aia „probabil cea mai bună bere din lume”. Așa și noi „probabil doar soluții care funcționează”. Dacă totuși nu e așa, vom încerca să descoperim ce anume nu a mers și să evităm astfel de situații în viitor.
- Știm că te-am încurajat să ne împărtășești sugestiile tale, dar înțelege înainte de a face asta două lucruri: 1. sugestii înseamnă modalități de a îmbunătăți experiența ta ca și client, nu propuneri creative pentru colaborări; 2. dacă ne trimiți idei creative, este posibil să avem deja în desfășurare proiecte în acest sens. Pentru a evita situații în care simți că noi am sărit gardul casei tale, contactează-ne înainte și întreabă-ne dacă ne ocupăm deja de subiectul menționat și dacă am fi interesați să discutăm despre ideile tale.
- Suntem cu toții adulți și, să fim sinceri, înjurăm sau vorbim urât adesea. Acesta este totuși un spațiu public, așa că te rugăm să nu folosești limbaj vulgar atunci când ne scrii, lași comentarii sau orice altă interacțiune am avea. De asemenea, uită de prejudecăți, rasism sau discriminare. Ele nu sunt în niciun caz tolerate în această curte.
- Nu îți fură nimeni datele aici. Nu este scopul nostru. Ceea ce colectăm, colectăm în vederea îmbunătățirii experienței tale. Dacă este o conspirație la nivel mondial pentru ca bilionari excentrici să știe unde ne aflăm în orice moment al zilei, ei bine, noi avem copii. Deja stăm cu ochii în patru după proprii noștri urmași, nu mai putem colecta alte date în acest sens.
- Despre livrări și altele asemănătoare, ți-am scris în locuri mult mai accesibile decât pagina de termeni și condiții. Nici măcar nu înțelegem cum ai ajuns aici. Pentru că totuși căutarea te-a adus în acest loc, îți spunem că la finalul comenzii vei găsi costul pentru livrare și că facem tot ceea ce putem pentru a ajunge cât mai repede la tine. Crede-ne, am livra și în aceeași zi dacă s-ar putea. Dacă totuși întârziem și cauzăm neplăceri, scrie-ne la [email protected] și rezolvăm imediat.
- Cât despre produsele electronice, ele sunt „livrate” imediat pe mailul tău. Nu le-ai primit sau ai scris mailul greșit? Din nou, contactează-ne și rezolvăm.
- Din momentul primirii produselor, ai 30 zile să ne frângi inima și să faci retur, trimițând un email prin care să ne înștiințezi la adresa [email protected] (pune titlul: Heartbreaker aici, vreau să fac un retur). Te vom căuta, te vom găsi și… vom face tot posibilul să ne asigurăm că nu vor mai exista în viitor motive care să te facă să renunți la una din soluțiile noastre. Discutăm și despre cum ai vrea să primești banii înapoi, iar apoi noi trimitem un curier să ridice coletul. Analizăm produsul returnat, să fie fără defecte, așa cum l-ai primit, trimitem banii și așteptăm următoarea ocazie pentru a-ți demonstra că soluțiile noastre uimitoare merită investiția, iar relația noastră poate fi din nou una în care să trăim fericiți până la adânci bătrâneți.
- În cazul în care îți dorești sau ai nevoie de una dintre soluțiile noastre însă bugetul nu îți permite, ne poți scrie un email la adresa [email protected]. Vom face tot posibilul ca, ulterior primirii mailului tău, să te ajutăm prin oferirea gratuită a produsului în varianta sa electronică.
- Ah, apropo. Aici funcționează SC PARENTSINC SRL, cu sediul în strada Răzoare, nr. 1, Bacău, CUI 44058888, J4/680/06.04.2021, adresa de email [email protected], iar eu sunt mama PARENTS.INC, Amalia Veringă. Poate erai curios.
- Ne-am tot întins la vorbă. Hai înapoi la site-ul nostru și lasă chestiunile avocățești aici. Noi avem treburi mai importante și mai amuzante de făcut.
Partea avocățească de termeni și condiții
Pentru o mai bună claritate a Termenilor și a Condițiilor:
“Site” înseamnă în continuare site-ul de internet https://parentsinc.ro/.
“Administrator”- persoana sau echipa care se ocupă cu administrarea site-ului.
“Serviciul” înseamnă orice serviciu oferit pe Site, și/sau orice modul sau componentă a acestuia.
“Utilizatorul” înseamnă în continuare orice persoană care vizitează sau accesează Site-ul, care își creează cont pe Site sau care dorește să utilizeze în orice mod sau utilizează efectiv Serviciul.
Neacceptarea acestor Termeni și Condiții ori a oricărei prevederi din aceștia, după cum sunt formulați în prezentul act, atrage obligația Utilizatorului de a înceta de îndată accesarea Site-ului; accesarea sau vizitarea în continuare a Site-ului, a oricărei pagini din acesta și / sau utilizarea Serviciului, precum și a oricărei componente a acestora constituie o acceptare în întregime și necondiționată a Termenilor și Condițiilor și a oricărei prevederi din aceștia.
Prin aceasta, Utilizatorul acceptă în întregime și necondiționat prevederile acestor Termeni și Condiții și înțelege să utilizeze Serviciul în strictă conformitate cu acestea.
Termeni generali
Vă rugam să citiți următorii termeni de utlizare cu privire la utilizarea de către dumneavoastră a acestui site precum și a site-urilor existente sub acest brand. Ne rezervam dreptul de a modifica acești termeni în orice moment și vă rugam să verificați periodic această pagina pentru modificări. Prin utilizarea acestor site-uri, după ce am postat orice modificări ale acestor termeni, vă manifestați acordul cu privire la aceste modificări, indiferent dacă le-ați examinat sau nu și indiferent dacă ați primit sau nu o notificare cu privire la ele. Dacă, în orice moment alegeți să nu acceptați acești termeni de utilizare, vă rugam să nu folosiți acest site sau oricare dintre site-urile noastre.
Administratorul Site-ului are dreptul de a modifica oricând și în orice mod oricare dintre prevederile din Termeni și Condiții sau Termenii și Condițiile în întregime, fară nicio notificare prealabilă și fară a fi obligat să îndeplinească vreo altă formalitate față de Utilizatori. Orice modificare vă fi considerată că fiind acceptată deplin și necondiționat de către oricare dintre Utilizatori prin simpla utilizare sau accesare a oricărei facilitați oferite de Site sau de Serviciu, ori prin accesarea Site-ului, intervenite oricând după operarea modificării, iar neacceptarea oricărei modificări atrage obligația respectivului Utilizator de a înceta de îndată accesarea Site-ului și / sau utilizarea în orice mod a Serviciului.
Restricții
Conținutul Site-urile noastre sunt protejate prin legea drepturilor de autor și de legile mărcii comerciale și sunt proprietatea noastră. Cu excepția cazului în care se menționează altfel, nu pot accesa și utiliza informațiile și materialele în cadrul Site-urilor pentru uz personal. Dvs. nu puteți schimba, modifica, șterge, afișa, transmite, adapta, exploata, sau copia pentru distribuirea sau vânzarea oricăror informații, materiale, mărci comerciale, drepturi de autor pe alte site-uri. Dvs. trebuie să obțineți permisiunea scrisă de la noi sau de orice altă entitate care deține proprietatea intelectuală pe site-urile noastre înainte de a putea publica, distribui, afișa, sau exploata comercial orice material de pe site-uri. Prin utilizarea Site-urilor, sunteți de acord să respectați toate notificările privind drepturile de autor sau alte restricții postate.
Conținutul și elementele de grafică ale Site-ului, inclusiv, dar fară a se limita la acestea, întreg conținutul în format text și orice alt material, transmis sub orice formă de și către Utilizatori (prin vizualizare directa pe Site, prin newslettere sau prin orice alte materiale legate direct sau indirect de Site) aparțin Administratorului Site-ului și partenerilor săi și reprezintă conținutul Site-ului. Prin derogare de la prevederea precedentă nu aparțin Administratorului Site-ului sau partenerilor săi acele materiale pentru care pe Site s-a indicat un alt titular de drepturi, ori un alt deținător sau o alta sursă, și nici opiniile și / sau comentariile de orice fel exprimate de Utilizatorii Site-ului față de materialele de orice fel postate pe Site sau față de Conținutul Site-ului în general.
Utilizatorii înțeleg și acceptă că Administratorul Site-ului este exonerat de orice răspundere privind materialele, datele și informațiile, dar fară a se limita la acestea, preluate de la orice surse oficiale, inclusiv cele care au fost publicate având scopul și caracterul de “comunicate de presa”. Utilizatorii înțeleg și accepta că toate informațiile, datele, materialele postate pe Site au doar un caracter informativ și orientativ, și că Administratorul Site-ului nu poate fi tras la răspundere în niciun caz și în niciun mod pentru veridicitatea și validitatea Conținutului Site-ului, sau pentru orice efect juridic decurgând din utilizarea acestuia.
Utilizatorii se obligă să respecte toate drepturile de autor și drepturile conexe acestuia și orice alte drepturi de proprietate intelectuala pe care Adminstratorul Site-ului și partenerii sai le dețin asupra / în legătură cu Site-ul, Conținutul acestuia, Serviciul, orice modul sau componenenta a acestora sau în legătură cu utilizarea acestora. Utilizatorii înțeleg și accepta că în cazul încălcării a vreuneia din prevederile de mai sus în orice măsură, vor putea fi trași la răspundere fata de autorii / proprietarii Conținutului Site-ului.
Conținutul Site-ului, indiferent de zona în care se afla în Site și indiferent de tip, poate fi utilizat exclusiv în scopuri personale, definite potrivit prezentului document că fiind scopuri pur necomerciale, fară nicio intenție directa ori indirecta privind obținerea de profituri sau câștiguri de orice fel dintr-o asemenea utilizare. Orice utilizare de conținut de către terțe persoane în orice alte scopuri decât cele personale se poate face numai cu acordul scris, expres și prealabil al Administratorului Site-ului.
Este interzisa copierea, preluarea, reproducerea, publicarea, transmiterea, vânzarea, distribuția totala sau parțială, integrala sau modificata a conținutului acestui Site sau a oricărei parti a acestuia efectuate în orice alte scopuri decât cele personale; Administratorul Site-ului își rezerva dreptul de a acționă în instanță orice persoana și / sau entitate care încalcă în orice mod prevederile de mai sus.
Utilizatorii Site-urilor noastre trebuie să înțeleagă că instrumentele, procesele, strategiile, materialele și informațiile de pe site-urile noastre sunt cu drept de autor și de proprietate, astfel încât utilizatorii se angajează să nu înregistreze, reproducă, distribuie, multiplice informațiile noastre, în orice mod, fară permisiunea noastră scrisă. Orice utilizare neautorizată sau distribuirea conceptelor noastre, a Site-urilor, a materialelor, și a altor materiale cu proprietate intelectuală de către dumneavoastră sau de reprezentanții dvs. este interzisă și se vor cere despăgubiri complete în instanță.
Cererile de utilizare a conținutului Site-ului în orice scopuri decât cele personale pot fi trimise prin oricare dintre modalitățile de contact indicate în Site.
Orice persoane care expediază în orice mod informații ori materiale către Site își asumă obligația de a nu prejudicia în nici un mod drepturile de autor pe care o tertă persoană le-ar putea invoca în legătură cu materialele și informațiile transmise în orice mod către Site, iar persoanele care expediază în orice mod informații ori materiale înțeleg și acceptă că încălcarea în orice mod a acestei obligații nu poate angaja în niciun mod răspunderea Administratorului Site-ului, ci numai răspunderea persoanelor respective.
Utilizatorii care expediază în orice mod informații ori materiale către Site sunt de acord să cedeze exclusiv, pe termen nelimitat și pe toate teritoriile, în momentul trimiterii acestora către Administratorul Site-ului, toate drepturile de utilizare, adaptare, modificare și/sau retransmitere a conținutului cu care contribuie sau postează pe Site. Administratorul Site-ului nu poate fi considerat responsabil pentru eventualele prejudicii cauzate de conținutul postat pe Site de către orice persoana, indiferent din ce secțiune, serviciu sau facilitate face parte respectivul conținut.
Este strict interzisă postarea pe Site a oricărui conținut, incluzând materiale, comentarii, imagini, secvențe video, dar fară a se limita la acestea, care au un limbaj obscen sau vulgar, conțin texte ilegale, amenințătoare, abuzive, indecente, mesaje rasiste, șoviniste ori care ar putea fi considerate discriminatoare sau care ar încalcă drepturi și libertăți ale omului potrivit legislației în vigoare.
Utilizatorii înțeleg și accepta că în cazul încălcării în orice mod și în orice măsură a oricărora din prevederile Termenilor și Condițiilor, Administratorul Site-ului vă putea opta în mod discreționar pentru suspendarea totală sau parțială a accesului Utilizatorului la orice Serviciu al Site-ului, ori pentru nepublicarea oricărui conținut expediat de Utilizator în vederea postării către Site ori pentru modificarea în orice mod a unui asemenea conținut, pentru interzicerea definitivă a accesului la una sau mai multe dintre facilitățile oferite de Site fară niciun fel de atenționări sau notificări prealabile și fară a fi necesare orice alte formalități în acest sens.
Utilizatorii înțeleg și acceptă că Site-ul le oferă doar o platformă de comunicare și că doar ei singuri răspund pentru orice materiale, date și informații postate pe Site indiferent de forma și partea în care apar (de exemplu blog, avatar, comentarii etc., dar fară a se limita la acestea) și pentru orice efecte juridice și / sau comerciale derivând din acestea.
Link-uri
Acești termeni de utilizare se aplica numai pentru Site-urile noastre. Noi nu deținem nici o responsabilitate pentru conținutul, publicitatea, produsele sau alte materiale puse la dispoziție prin orice alt site. În niciun caz nu vom fi responsabili sau răspunzători, direct sau indirect, pentru orice pierdere sau deteriorare, care este cauzata sau presupusa a fi fost cauzata în legătură cu utilizarea de orice conținut, bunuri sau servicii disponibile pe orice alt site. Ne rezervam dreptul de a anula orice autorizație acordata de dumneavoastră sau orice organizație pentru care vom aproba conectarea la site-urile noastre, și de a solicita încetarea unei astfel de conexiuni la oricare dintre site-uri, la discreția noastră, în orice moment.
Utilizatorii înțeleg și accepta că Site-ul poate conține legături sau trimiteri către alte site-uri de internet, inclusiv site-uri personale (bloguri), site-urile furnizorilor de produse și/sau servicii către care se trimit bannerele publicitare postate pe Site ori microsite-uri publicitare, dar fară a se limita la acestea, care sunt considerate de Administratorul Site-ului utile în legătură cu Conținutul Site-ului, dar care nu se afla sub controlul sau îndrumarea sa.
Administratorul Site-ului este absolvit de orice răspundere în ceea ce privește conținutul sau opiniile exprimate pe toate site-urile de internet mai sus menționate, precum și corectitudinea și exactitatea acestora, iar Utilizatorii înțeleg și accepta că aceste site-uri de internet nu sunt monitorizate, controlate sau verificate în orice mod de către Administratorul Site-ului. Includerea unei legături sau trimiteri către alte site-uri de internet nu implica aprobarea în vreun fel a acestora de către Administratorul Site-ului. În momentul în care Utilizatorii accesează aceste site-uri de internet, ei o fac pe riscul lor, cunoscând că utilizarea serviciilor oferite de acele site-uri este supusa condițiilor stabilite de administratorii acelor site-uri.
Subscrieri
Acceptam comentariile dumneavoastră pentru oricare dintre Site-uri. Cu toate acestea, nu vom revizui sau lua în considerare orice observații sau sugestii nesolicitate creative. Sperăm că veți înțelege că aceasta politica este destinata pentru a evita posibilitatea de neînțelegeri viitoare în cazul în care ideile dezvoltate de către personalul nostru s-ar putea părea a fi similare cu ideile prezentate de voi. În consecință, trebuie să vă rugam să nu ne trimiteți orice idei originale creative, sugestii sau materiale. În cazul în care, în ciuda solicitării noastre, trimiteți orice idee, sugestie sau material acesta devine proprietatea noastră. În cazul în care ne trimiteți ceva pentru noi și este nesolicitat, vom deține în exclusivitate toate drepturile la nivel mondial, și vom avea dreptul să utilizam în mod liber de prezentare pentru orice scop, fară compensare sau notificare a furnizorului. Având în vedere acest fapt, vă solicitam abținerea de la depunerea de proiecte creative pentru noi, mai ales cele care sunt confidențiale sau personale pentru voi.
Conform cerințelor Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, modificata și completata, și ale Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice, Administratorul Site-ului vă administra în condiții de siguranță și numai pentru scopurile specificate, datele personale furnizate de Utilizatori.
Vă informăm că datele personale pe care Utilizatorii le furnizează Administratorului Site-ului sunt prelucrate în scopul oferirii în condiții optime a Serviciului. Utilizatorii înțeleg și accepta că datele personale pe care le furnizează sunt prelucrate în scopul oferirii în condiții optime de către Administratorului Site-ului a serviciilor pe internet, a serviciilor de reclamă, marketing și publicitate, statistica, și/sau furnizare bunuri și servicii.
Protecția datelor cu caracter personal
Conform Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date și ale Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private, avem obligația de a administra în condiții de siguranță și numai pentru scopurile specificate, datele personale furnizate de utilizatorii site-ului.
Ce înseamnă „date cu caracter personal”? Se referă la informații precum: nume, vârstă, email, telefon, adresă și altele asemenea pe care ni le oferiți în mod voluntar prin experiența utilizătii Site-ului. Acestea pot fi colectate urmare a unor acțiuni precum abonare sau efectuarea unei comenzi. Ele sunt păstrate până în momentul dezabonării sau până în momentul soluționării unei solicitări scrise în acest sens transmisă pe adresa [email protected].
Scopul nostru în ceea ce privește colectarea datelor este acela de a transmite informații relevante către utilizator. Datele pot fi transmise către terți atunci când aceștia furnizează un serviciu pentru SC PARENTSINC SRL (marketing, promovare, gestionarea listelor de clienți, servicii financiar-contabile, servicii juridice, de curierat etc).
Politica de utilizare cookies
Cookie-urile sunt fragmente de text plasate în computerul dumneavoastră de către site-urile pe care le vizitați. Aceasta tehnologie de stocare automată a datelor este foarte răspândită și se folosește pentru a colecta informații precum tipul de browser și sistemul de operare, pagina sursa, denumirea domeniului din care vizitatorul s-a conectat la Site, cu scopul de a înțelege cum folosesc vizitatorii aceasta pagina de web. „Cookies” ne ajută să adaptăm conținutul website-ului în funcție de nevoile dumneavoastră.
Folosim cookies pentru a îmbunătăți utilizarea și funcționalitatea site-ului nostru și pentru a înțelege mai bine modul în care vizitatorii utilizează acest site, precum și serviciile oferite de către acesta. Stocarea de cookies pe calculatorul dumneavoastră ne oferă o modalitate ușoară și convenabila pentru a personaliza sau a îmbunătăți experiență dumneavoastră pe site-ul nostru și pentru a face următoarea vizita mai plăcuta.
Limitarea răspunderii
Administratorul Site-ului nu își asumă obligația și nu garantează implicit sau expres pentru conținutul de orice fel al Site-ului, sau pentru întreg conținutul oferit de către Utilizatori. Administratorul Site-ului vă face toate eforturile rezonabile pentru a asigura acuratețea și încrederea în Site și vă încercă să corecteze erorile și omisiunile cât mai repede posibil.
Administratorul Site-ului nu oferă niciun fel de garanții sau răspundere pentru Conținutul Site-ului și în nicio situație nu poate fi făcut răspunzător pentru nicio pierdere sau prejudiciu ce ar putea rezulta din utilizarea oricărei parti, secvență, modul al Conținutului de pe Site sau din imposibilitatea utilizării acestuia, indiferent de cauza acesteia, ori din interpretarea eronata a oricăror prevederi ale Conținutului Site-ului.
Utilizatorii înțeleg și accepta că furnizarea Serviciului poate fi afectată de anumite condiții obiective, precum și că orice servicii oferite prin intermediul Site-ului sunt oferite potrivit principiului “așa cum sunt”, “așa cum sunt disponibile”, iar Utilizatorii folosesc aceste servicii pe riscul lor. În consecință, Administratorul Site-ului nu poate fi tras la răspundere nici cu privire la orice informații și date din Conținutul Site-ului, inclusiv dar nu numai cele privind textul, imaginile, secvențele video, avatarurile, blogurile, sau orice alta activitate legata de utilizare, precum pentru niciun alt efect juridic derivând din acestea.
Utilizatorii înțeleg și acceptă că Administratorul Site-ului este absolvit de orice răspundere în eventualitatea producerii oricărei opriri, întreruperi, îngreunări, disfunctionalitati sau erori în funcționarea Site-ului, în situația unei erori tehnice de orice fel sau oricăror erori în furnizarea Serviciului.
În mod expres, Utilizatorii înțeleg și acceptă că Administratorul Site-ului este absolvit de orice răspundere pentru orice fel de daune directe, indirecte, incluzând dar fară a se limita la pierderi de profit, văd comercial sau alte pierderi, rezultate din utilizarea Serviciului sau orice alt aspect în legătură cu Serviciul precum și din utilizarea Conținutului Site-ului în orice mod sau orice efecte juridice derivând din aceasta.
Utilizatorii înțeleg și accepta că Administratorul Site-ului este absolvit de orice răspundere pentru mesajele publicitare postate pe Site sau prin intermediul Serviciului, precum și pentru bunurile sau serviciile furnizate de către autorii acestor mesaje publicitare.
În cazurile de forță majoră Administratorul Site-ului și / sau operatorii, directorii, angajații, sucursalele, filialele și reprezentanții sai, sunt exonerați total de răspundere. Cazurile de forță majoră includ, dar nu se limitează la acestea, erori de funcționare ale echipamentului tehnic al Administratorului Site-ului, lipsa funcționarii conexiunii la internet, lipsa funcționarii conexiunilor de telefon, virușii informatici, atacurile informatice de orice fel și interferarea cu programe informatice malițioase, accesul neautorizat în sistemele Site-ului, erorile de operare, greva etc.
Utilizatorii sunt de acord să protejeze, să asigure și despăgubească integral pe Administratorul Site-ului și / sau pe operatorii, directorii, angajații, sucursalele, filialele și reprezentanții sai de și împotrivă oricăror cereri, pretenții, acțiuni, impuneri, pierderi, daune, costuri (incluzând, fară nici un fel de limitare, onorariile avocaților, experților și consultanților sau executorilor, taxe judiciare, notariale sau de executare), cheltuieli, judecați, decizii, amenzi, regularizări sau alte obligații rezultate sau relaționate cu orice alta acțiune a Utilizatorului în legătură cu utilizarea Serviciului sau orice alt aspect în legătură cu Serviciul.
Legea aplicabila. Litigii
Drepturile și obligațiile Utilizatorilor și ale Administratorului Site-ului, prevăzute de Termeni și Condiții, precum și toate efectele juridice pe care le produc Termenii și Condițiile vor fi interpretate și guvernate în conformitate cu legea română în vigoare. Orice litigiu născut din sau în legătură cu Termenii și Condițiile vă fi soluționat pe cale amiabilă. În caz de imposibilitate de a ajunge la un acord, litigiul vă fi soluționat de către instanță judecătorească română competentă.
Termeni
Informațiile, serviciile, produsele, creanțele, și materialele de pe Site-urile noastre sunt furnizate „că atare” și fară garanții de orice fel, fie exprimate sau implicite. Noi renunțăm la toate garanțiile, explicite sau implicite, incluzând, dar fară a se limita la eficacitatea implicită a ideilor sau a strategiilor de succes listate pe acest site, precum și cele care sunt prevăzute în produsele noastre sau ale participanților la evenimentele noastre. Nici noi, nici oricare dintre licentiatorii noștri sau furnizori, nu garantează că funcțiile conținute în site-urile noastre vor fi neîntrerupte sau fară erori, că defectele vor fi corectate sau că Site-urile sau serverul care le face disponibile sunt verificate de viruși sau alte efecte nocive componente. Nici noi, nici oricare dintre licențiatorii noștri sau furnizori nu garantează și nu face nici o reprezentare cu privire la utilizarea sau rezultatele utilizării serviciilor, produselor, informațiilor sau materialelor de pe acest site, în ceea ce privește corectitudinea lor, acuratețea, fiabilitatea etc. Dvs. (și nu noi sau la oricare dintre licentiatorii noștri sau dintre furnizori) vă asumați întregul cost al tuturor operațiunilor necesare de service, reparație sau corectare a sistemului dvs. Legea aplicabila nu poate permite excluderea garanțiilor implicite, astfel încât excluderea de mai sus să nu se aplice în cazul dumneavoastră. Noi suntem o parte, și nu monitorizam orice tranzacție intre utilizatori și furnizorii terti de produse sau servicii.
Limitarea răspunderii
Sub nicio formă, inclusiv dar nu limitat la neglijenta, noi sau oricare dintre licențiatorii noștri sau dintre furnizori nu vom vom fi răspunzători pentru orice daune speciale sau indirecte care rezulta din utilizarea sau incapacitatea de a utiliza materialele sau informațiile de pe Site-uri, sau orice produse sau servicii furnizate în conformitate cu site-urile, chiar dacă a fost informat de posibilitatea unor astfel de daune. Legea aplicabila nu poate permite limitarea sau excluderea de răspundere sau daune incidentale sau de consecință (inclusiv, dar fară a se limita la, date pierdute), astfel încât limitarea de mai sus sau excluderea să nu vi se aplice. Nu vom fi răspunzători nici noi nici licentiatorii noștri sau furnizorii pentru toate daunele, pierderile și cauzele de acțiune (fie în contract, prejudiciu, sau altfel) care depășesc suma plătita de către dumneavoastră la noi, daca este cazul, pentru accesarea site-urilor.
În niciun caz nu vom fi responsabili sau răspunzători, direct sau indirect, pentru orice pierdere sau deteriorare, care este cauzată sau presupusă a fi fost cauzată pentru dumneavoastră în legătură cu utilizarea de către dumneavoastră a oricărei informații aparținând Site-urilor noastre.
Nu oferim sfaturi profesionale.
Informațiile conținute în sau puse la dispoziție prin intermediul site-urilor (inclusiv, dar nu limitat la informațiile conținute în mesaj, în fișiere de text sau în chat-uri) nu pot înlocui sau substitui serviciile profesioniștilor instruiți în orice domeniu, inclusiv, dar nu limitat la, aspectele financiare, medicale, psihologice, juridice etc. Nici noi, nici partenerii noștri sau oricare din partenerii noștri afiliați, nu vom fi răspunzători pentru orice daune directe, indirecte, speciale, exemplare sau de alta natura care ar putea să rezulte, indiferent că sunt pierderi economice, vătămare, boala sau moarte. Sunteți singurul responsabil și răspunzător pentru deciziile, acțiunile și rezultatele în viață, și prin utilizarea de către dvs. a site-urilor, sunteți de acord și răspunzător pentru orice astfel de decizii, acțiuni sau rezultate, în orice moment, în orice împrejurare.
Câștiguri
Am depus toate eforturile pentru a ne asigura că soluțiile noastre au capacitatea de a vă ajuta să vă îmbunătăți viața dvs. în domeniul pentru care sunt scrie. Cu toate acestea, nu există nicio garanție că veți obține un anume rezultat folosind oricare dintre ideile noastre, instrumente, strategii sau recomandări, iar noi nu pretindem că soluțiile vor avea acest efect instantaneu. Nivelul dvs. de succes în atingerea rezultatelor similare depinde de o serie de factori, inclusiv de cunoștinte, capacitate, dedicare, empatie, pentru a numi doar câteva. Deoarece acești factori diferă în funcție de indivizi, nu putem și nu garantăm succesul, schimbarea sau îmbunătățirea vieții. Orice declarații anticipative prezentate pe Site-urile noastre sunt pur și simplu opinia noastră și, prin urmare, nu sunt garanții sau promisiuni pentru performanta reala. Ar trebui să fie clar pentru dvs. că prin lege nu facem nicio garanție că veți obține nici un rezultat din ideile noastre sau modele prezentate pe site-urile noastre, iar noi nu oferim consiliere juridica profesionala, medicala, psihologica sau financiara.
Acordul părinților
Site-urile sunt adresate adulților cu vârstă peste 18 ani și nu vom colecta cu buna știință informații personale de identificare de la tinerii sau copiii sub 18 ani. Recomandăm cu tărie că părinții să participe la explorarea copiilor lor pe internet și alte servicii on-line și folosirea comenzilor parentale ale browser-ului lor pentru a limita domeniile de Internet la care copiii lor au acces. Am putea, la discreția noastră, cere utilizatorilor sub 18 ani să obțină consimțământul unui părinte sau tutore pentru a vizualiza un anumit conținut. Sunteți de acord să respectați orice astfel de restricții, și să nu ajutați pe nimeni să evite aceste restricții.
Conținut matur
Pe site-urile noastre, vom discuta ocazional despre subiecte mature folosind anumite expresii lingvistice specifice. Utilizatorii care nu se simt confortabil cu astfel de subiecte sau expresii lingvistice nu ar trebui să folosească Site-urile noastre.
Livrare și transport produse
Atunci când este posibil, produsele sunt pregătite pentru livrare în aceeași zi. Curierul va livra în mod normal coletul în termen de 24/48 de ore de la predarea lui. Costul serviciului este menționat în procesul de efectuare a comenzii.
Plată
Există două modalități de efectuare a plății pentru soluțiile achiziționate în cadrul Site-ului: plata online cu cardul (caz în care, după finalizarea cumpărăturilor, utilizatorul va fi redirecționat pe pagina/platforma procesatorului de plăți cu care colaborăm) sau plata ramburs (utilizatorul va preda curierului care livrează coletul suma datorată). Plata ramburs nu este disponibilă în cazul produselor electronice.
Condiții de retur
Conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative produsele achiziționate pot fi returnate în termen de 14 zile de la primirea produselor comandate, fără penalități și fără invocarea unui motiv.
Pentru a-și exercita acest drept, utilizatorul trebuie să informeze în prealabil SC PARENTSINC SRL prin expedierea unui email la adresa [email protected]. Răspunsul va cuprinde o confirmare de primire a cererii de retragere, precum și detalii privind pașii următori (modalitatea de expediere a produsului returnat, modalitatea de returnare a banilor). Ne rezervăm dreptul de a solicita răspunsul la câteva întrebări referitoare la calitatea serviciilor oferite, precum și a motivelor care au determinat returul. Utilizatorul nu este obligat să ofere răspunsuri la întrebările adresate, acestea nereprezentând o condiție a efectuării returului.
Produsul returnat trebuie să fie în aceeași stare în care a fost livrat, în ambalajul original, cu toate accesoriile, etichetele, documentele care l-au însoțit. Nu se acceptă produse care prezintă modificări fizice, urme de folosire, zgârieturi etc.
Obținerea gratuității
În situația în care nu poate fi achiziționată o soluție prezentată pe site-ul nostru din rațiuni financiare, încurajăm persoana interesată să ne scrie un email pe adresa [email protected], cuprinzând o scurtă descriere a motivelor care o opresc să facă achiziția pe cont propriu, precum și a produselor dorite. În situația în care produsul există în forma sa electronică, aceasta va fi considerată cu prioritate.