Ruladă cu bacon și ciuperci
0 0 votes Acordă o notă rețetei
Spiridușii-s în vacanță! Toate comenzile plasate începând cu 18.12 vor fi livrate după Crăciun. Sărbători fericite!
Amestecă toate condimentele (mai puțin foile de dafin și ceapa) într-un bol.
Spală puiul, usucă-l și unge-l cu amestecul de condimente, apoi pune-l la frigider pentru câteva ore (ideal peste noapte) la marinat.
Preîncălzește cuptorul la 180 de grade Celsius, căldură sus-jos.
Într-un borcan de 300ml pune ceapa tăiată în 4, foile de dafin și boabele de piper, apoi umple-l cu apă. Pune borcanul în mijlocul unei tăvi, iar mai apoi pune puiul astfel încât să intre complet borcanul în interiorul acestuia. Pune aproximativ 250-300ml apă în tavă și dă la cuptor la pentru aproximativ 90 de minute (timpul variază în funcție de cât de mare este puiul). Ocazional, unge puiul cu grăsimea scursă în tavă. Dacă observi că partea superioară începe să se ardă, acoperă puiul cu o hârtie de copt înmuiată în apă.
Când puiul este gata, lasă-l la odihnit aproximativ 15 minute, apoi scoate-l de pe borcan.
Serviți o salată dulce-acrișoară.
Pentru un sos delicios, fierbe: 70 ml sos de roșii, 1 lingură oțet de mere, 2 linguri sos de soia, 1/2 linguriță ghimbir și un măr dulce dat înainte prin blender. În cazul în care sosul nu este închegat, adaugă 1/2 linguriță amidon sau făină. Pentru această rețetă vei avea nevoie de un borcan de 300 de ml.
0 0 votes Acordă o notă rețetei
0 0 votes Acordă o notă rețetei
0 0 votes Acordă o notă rețetei