Atunci când diversificarea e pe calea să înceapă, părerile tuturor par să fie clar împărțite: fie alegi metoda clasică pentru că este cea „sigură, testată de atât de mult timp”, fie alegi metoda autodiversificării, cea care „te asigură că bebelușul tău va deveni un adult cu obiceiuri culinare sănătoase.” Părerea noastră este să nu te grăbești totuși să alegi o tabără. Citește în continuare despre metodele prin care poți aborda diversificarea și descoperă modalități în care le poți adapta pentru a se potrivi nevoilor familiei tale. Stai liniștit, la final discutăm și despre riscul de înec, cel care ne vine în minte atunci când vorbim despre acest subiect.

Metoda clasică

Metoda clasică presupune hrănirea bebelușului de către părinte. Acesta îi oferă cu ajutorul linguriței piureuri pasate fin. În multe situații, preparatele sunt zdrobite cu ajutorul unei furculițe, nu neapărat transformate în texturi foarte moi.

Avantajul principal al acestei metode este faptul că mizeria este minimă, iar mesele durează mult mai puțin având în vedere faptul că activitatea bebelușului este limitată la a înghiți piureurile fără a depune însă un efort considerabil în acest sens.

Dezavantajele pot apărea sau nu, în funcție de felul în care hotărăști să pui în practică această metodă. Pentru a înțelege de ce spunem acest lucru, trebuie mai întâi să îți explicăm cum înghit bebelușii.

Încă de la naștere urmașul tău este înzestrat cu anumite reflexe menite să îl ajute să se alimenteze (momentan, cu lapte – matern sau formulă). Astfel de reflexe includ: reflexul de căutare, reflexul de supt și înghițire, reflexul de protuzie a limbii. Ele îl ajută pe urmaș să găsească sursa de hrană, să se alimenteze, să înghită, dar și să împingă cu ajutorul limbii obiecte diferite de sursa de hrană cunoscută, obiecte care ar putea conduce la un episod de înec.

În tot acest proces de început (până în jurul vârstei de 6-7 luni), bebelușii își mișcă limba înainte-înapoi (mișcări asemănătoare unui val). În felul acesta, împreună cu reflexul de supt și înghițire, laptele ajunge în siguranță în burtica lor.

Odată cu începerea diversificării, una din abilitățile noi pe care cei mici le deprind este o mișcare diferită a limbii, una asemănătoare cu modul în care noi, adulții, înghițim. Astfel, limba face o mișcare nouă – dintr-o parte în alta, împingând apoi mâncarea mestecată spre gât pentru a fi înghițită.

Atunci când primește piureuri, această mișcare nouă nu este neapărat stimulată, mulți bebeluși ajungând să sugă textura fină de pe linguriță și să o înghită în același mod în care ar înghiți laptele, ceea ce ne aduce la primul dezavantaj.

Folosirea îndelungată a piureurilor inhibă dezvoltarea optimă a mișcărilor necesare mușcatului, mestecatului și înghițitului unor texturi asemănătoare celor pe care noi le consumăm în mod normal. Acest lucru nu înseamnă că bebelușul tău nu va învăța să gestioneze alimente solide, ci doar că oferirea piureurilor pe o perioadă mai lungă de timp poate da naștere unei aversiuni față de texturi diverse.

Repetăm, pentru că ne dorim să existe o interpretare corectă a afirmației: piureurile în sine nu sunt o textură pe care îți sugerăm să o eviți, însă folosirea lor exclusivă pentru o perioadă îndelungată, da.

Poți începe fără probleme prin metoda diversificării clasice, însă în perioada 6-9 luni, îți recomandăm să faci trecerea spre texturi diverse.

Un alt dezavantaj al acestei metode este faptul că, atunci când oferi mâncarea sub forma unui piure, bebelușul nu are ocazia de a cunoaște fiecare aliment în parte, de a-i observa gustul, mirosul și textura. Din nou, o astfel de expunere temporară nu va veni în mod necesar la pachet cu acest dezavantaj. Pe termen lung însă poate deveni sursa unui comportament „mofturos” la masă. Este normal să ajungă la un meniu restrictiv în situația în care nu a avut parte de expunerile necesare pentru a se obișnui cu preparate pe care familia le consumă.

Am păstrat pentru finalul dezbaterii această observație, tocmai pentru că nu ne dorim să devină un punct determinant în momentul în care alegi metoda cu care să începi: bebelușii hrăniți prin metoda clasică tind să mănânce mai mult decât cei care primesc alimentele ca atare. În unele cazuri acest aspect poate fi considerat un avantaj, însă te rugăm să ții cont de faptul că obiceiurile dobândite în perioada copilăriei sunt adesea respectate și în viața de adult. Un adult care mănâncă mai mult decât are nevoie parcă nu mai sună atât de convingător, așa este?

Autodiversificarea

Această metodă este cunoscută și sub denumirea de BLW (Baby Led Weaning – în traducere, diversificare condusă de bebeluș). În această abordare, copilul este așezat la masă împreună cu tine sau întreaga familie, primește alimente moi, sub formă de baghețele și este lăsat să le exploreze în voie, fără presiune din partea celorlalți. Hrănindu-se singur, bebelușul învață să își asculte organismul și mănâncă doar ce și cât are nevoie din ceea ce tu îi oferi.

Avantajul principal este faptul că nu trebuie să gătești separat pentru bebeluș, ci doar să adaptezi mâncarea familiei astfel încât să fie potrivită și pentru el. După ce scoți o porție, două pentru copil, poți adăuga sare ori mai multe condimente picante pentru restul familiei. În acest mod, bebelușul este expus unei game variate de preparate, crescând astfel șansele de a avea o alimentație diversificată și echilibrată și pe viitor. Ține totuși cont de faptul că bebelușul tău ar putea avea nevoie de o introducere treptată a alimentelor, dar și de un plan al alergenilor.

Această metodă prezintă și avantajul propriului exemplu. Mâncând împreună, copilul își poate observa părinții și imitându-i va învăța: cum să prindă mâncarea, să o ducă la gură, cum și cât să muște, cum să mestece, să bea apă și multe altele. În ceea ce privește cantitatea, aici instinctul îl va învăța să respecte senzația de foame sau sațietate.

Autodiversificarea vine însă la pachet și cu anumite dezavantaje. În primul rând, mesele se pot întinde pe o durată mai lungă de timp, timp în care mâncarea nu va ajunge doar în burtica celui mic, ci și pe el, pe scaunul de masă sau pe jos. Astfel ajungem și la al doilea minus: răbdarea părinților este adesea testată atunci când bebe strivește mâncarea ori o aruncă pe jos.  Vei fi nevoit să înțelegi faptul că toate aceste gesturi fac parte din procesul normal de învățare și că le-ați fi întâmpinat în drumul vostru oricare ar fi fost momentul în care i-ai fi acordat mai multă independență bebelușului.

Nu în ultimul rând, autodiversificarea presupune adaptarea meniului în așa fel încât să te asiguri că alimentele puse la dispoziția celui mic sunt cu adevărat nutritive. Având în vedere faptul că urmașul va consuma o cantitate mai mică decât în cazul diversificării clasice, preparatele lăsate pe tăvița lui trebuie să fie bogate în fier, vitamina C, calciu, grăsimi, fibre și alți nutrienți necesari. De altfel, aceasta este de fapt o metodă derivată din metoda BLW cunoscută sub numele de BLISS (Baby-Led Introduction to SolidS conform căreia aceste modificări contribuie la optimizarea procesului de autohrănire).

Înainte de a descrie cea de-a treia variantă de abordare a diversificării, lăsăm o ultimă recomandare aici: nu evita complet piureurile chiar dacă alegi acest drum. La fel cum bebe se poate obișnui cu piureuri și refuza ulterior bucăți, evitarea texturilor moi pentru o perioadă îndelungată de timp poate însemna că urmașul va ajunge să respingă texturi dificil de prins cu mânuțele (iaurturi, supe cremă, ciorbe).

Metoda PARENTS.INC

Ideea acestei metode a apărut prin observarea unei multitudini de bebeluși aflați la început de drum. Unii păreau să fie cu adevărat receptivi față de diversificarea clasică pentru ca, o săptămână mai apoi să smulgă lingurița din mâna părintelui, în timp ce alții țineau gura ferm închisă și acceptau doar bucăți pe care le puteau inspecta pe cont propriu.

Așa a apărut metoda PARENTS.INC, o variantă în care alegerea modului în care diversificarea decurge este lăsată în mâinile celui care se și bucură de proces – bebelușul.

Dacă ar fi să îi atribuim totuși o denumire, i-am spune diversificare mixtă, un proces în care adultul se lasă ghidat de propriul copil.

            În cadrul acestei metode îi poți oferi atât piureuri, cât și baghețele pentru degețele (bucăți de alimente gătite, moi, lungi cât un deget, groase cât două). Poți începe procesul prin a-l lăsa pe bebeluș să descopere pe cont propriu baghețelele, iar mai apoi să îl hrănești cu piureul pregătit sau să îi „pasezi” lingurița (doar facem diversificare distractivă aici) pentru a o duce singur spre gură. Pe măsură ce preferințele bebelușului devin din ce în ce mai clare, părintele se adaptează acestora.

Dacă, spre exemplu, urmașul preferă piureurile, părintele îl poate încuraja oferindu-i o linguriță preîncărcată. Pe de altă parte, dacă înclină spre bucăți, bolul cu piure ar putea dispărea treptat de pe măsuța copilului.

Avantajul acestei metode este faptul că abilitățile și dorințele bebelușului primează, ceea ce înseamnă că vei evita postura în care lingurița ta întâlnește o gură închisă, iar tu nu știi cum să reacționezi.

În plus, chiar dacă bebe ajunge să încline spre piureuri, baghețelele sunt acolo pentru a asigura expunerea lui constantă la o multitudine de alimente. În același mod, dacă bebe ajunge să încline spre baghețele, însă ele sunt aruncate pe jos, nu spre burtică, îl vei putea ajuta cu lingura să se și hrănească.

Totuși, există și dezavantaje, unul dintre ele fiind faptul că mizeria este prezentă. Dacă acest lucru nu „te sperie” și te gândești să mergi pe drumul metodei PARENTS.INC, atunci citește și acest avertisment lăsat înainte de început: chiar dacă bebelușul este cel care își impune alegerile aici, părintele poate fi tentat să controleze într-un final procesul. Este important să știi când să îți păstrezi răbdarea, când să te îndrepți cu totul spre farfuria ta și să îi lași timp pentru a explora și când să te retragi și să faci trecerea spre o hrănire independentă.

Teama de înec

Deși rezultatele studiilor încă nu înclină în mod definitiv în favoarea unei anumite metode, trebuie să ne îndreptăm atenția asupra unei descoperiri tot mai des întâlnite. Realitatea este că, deși mulți părinți au în minte teama de înec atunci când încep diversificarea, un număr impresionant de părinți oferă alimente periculoase în acest sens unor bebeluși nepregătiți să le gestioneze corespunzător.

În alte cuvinte, ne temem de înec, însă nu ne educăm în privința modurilor în care putem minimiza eficient riscul apariției unui astfel de episod.

Pentru că acum discutăm despre alegerea metodei pentru a începe diversificarea, vom lăsa aici doar câteva aspecte esențiale privitoare la riscul de înec.

În primul rând, trebuie să infirmăm mitul conform căruia baghețelele sunt mai periculoase decât piureurile și că un copil hrănit prin metoda clasică este mai puțin predispus să se înece decât un copil autodiversificat. Într-adevăr, studii ample în acest sens încă nu au prezentat concluzii, însă din varietatea de cercetări disponibile în prezent aflăm că nu există de fapt o diferență (semnificativă) între numărul de copii care se îneacă judecând după metoda aleasă.

Totuși, considerăm necesar să îți spunem faptul că înecul are loc în principiu atunci când un „capac” numit epiglotă nu își îndeplinește corespunzător funcția de a acoperi „canalul” numit trahee, iar mâncarea înghițită, în loc să coboare pe „canalul” spre stomac numit esofag, ajunge în trahee, blocând astfel căile respiratorii. Probabilitatea ca acest lucru să se întâmple crește atunci când mergem, alergăm, râdem cu capul pe spate sau… suntem hrăniți fără să fim conștienți, atenți la ceea ce se întâmplă. Adică în scenariul unei diversificări clasice când părintele îndeasă încă o lingură în gura unui copil neatent. Mai mult, în unele cazuri, există posibilitatea aspirării piureurilor.

Toate aceste informații îți sunt oferite pentru a înțelege faptul că există într-adevăr riscuri pentru orice metodă, însă informarea prealabilă, oferirea alimentelor într-o formă potrivită vârstei și abilităților bebelușului, urmărirea unui curs de acordare a primului ajutor infanților, toate pot contribui la a avea o experiență plăcută la masă indiferent de metoda aleasă.

În al doilea rând, o altă eroare pe care ne dorim să o îndreptăm în legătură cu teama de înec este diferența înec – gag (sau reflex faringian, însă de dragul obișnuinței îl vom numi în continuare reflexul de gag/„gag reflex”).

Înecul și gagul sunt două lucruri fundamental diferite. Înecul are loc atunci când căile respiratorii sunt blocate sau parțial blocate. În aceste situații, bebelușul nu va putea vorbi, țipa, plânge, se va învineți treptat și va avea (în general) capul îndreptat spre spate, încercând să respire. Gagul este un simplu reflex în cadrul căruia organismul urmașului încearcă să îl protejeze pe acesta de înec. Este zgomotos, bebe se înroșește și este aplecat spre înainte, încercând să scoată din gură alimentele care l-au deranjat.

Înecul este silențios (în principiu), gagul este zgomotos.

În contextul acestui paragraf care probabil te-a făcut să te gândești dacă mai are rost să începi diversificarea sau nu (glumim și noi), vrem să îți mai spunem un lucru: șansele să nu te întâlnești niciodată cu un episod de gag sunt destul de mici. Fiind vorba despre un reflex, acesta apare în cazul majorității bebelușilor. S-a constatat însă faptul că urmașii hrăniți cu piureuri tind să depășească acest reflex mai târziu decât urmașii care au primit bucăți de mâncare pe tăvița lor.

Prin urmare, înainte de a lăsa teama de înec sau de sunetele reflexului faringian să te coplșească sau să te convingă să crezi că o anumită metodă ar fi mai bună decât alta pentru că ar preveni apariția lor, amintește-ți:

 

  • eficient este să te informezi și să oferi alimente într-o formă sigură pentru copilul tău;
  • util este să urmărești un curs de acordare a primului ajutor infanților;
  • poți urmări filmări cu bebeluși care trec printr-un episod de gag pentru a te familiariza cu felul în care arată un astfel de episod;
  • ai încredere în tine și în bebelușul tău. Vă veți descurca extraordinar și veți aduce cu siguranță diversificarea distractivă la voi acasă.

 

  1. Arantes et al, The baby-led weaning method (BLW) in the context of complementary feeding: a review, 2018, Rev Paul Pediatr
  2. Aspiration in babies and children, 2021, UC San Diego Health, preluat de la https://myhealth.ucsd.edu/Library/DiseasesConditions/Pediatric/160,102
  3. Brown et al, Baby-Led Weaning: The Evidence to Date, 2017, Curr Nutr Rep
  4. Brown, No difference in self-reported frequency of choking between infants introduced to solid foods using a baby-led weaning or traditional spoon-feeding, 2017, Epub
  5. Coulthard et al, Delayes introduction of lumpy foods to children during the complementary feeding period affects child’s food acceptance and feeding at 7 years of age, 2009, Matern Child Nutr
  6. D’Auria et al, Baby-Led Weaning> what a systematic review of the literature adds on, 2018, Ital J Pediatr
  7. Daniels et al, Baby-Led Introduction to SolidS (BLISS) study: a randomized controlled trial of a baby-led approach to complementary feeding, 2015, BMC Pediatr
  8. Daniels et al, Impact of a modified version of baby-led weaning on iron intake and status: a randomized controlled trial, 2018, BMJ Open
  9. Fangupo et al, A Baby-Led Approach to Eating Solids and Risk of Choking, 2016 Epub
  10. Gomez et al, Baby-led weaning, an overview of the new approach to food introduction: integrative literature review, 2020, Rev Paul Pediatr
  11. Morrison et al, Impact of a modified version of baby-led weaning on dietary variety and food preferences in infants, 2018, Nutrients
  12. Nikki Boswell, Complementary Feeding Methods – A Review of the Benefits and Risks, 2021, Int J Environ Res Public Health
  13. Northstone et al, The effect of age introduction to lumpy solids on foods eaten and reported feeding difficulties at 6 and 15 months, 2001, J Hum Nutr Diet
  14. Sivakumar S, Physiology, Gag Reflex, 2022, preluat de la https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK554502/

Psssst! Abonează-te la newsletter pentru oferte exclusive!